In termen de patru luni, 'Den Plirono' a evoluat de la un protest organizat o singura data, in micul oras Aphidnai, aflat la nord de Atena, la o miscare anti-austeritate la nivel national. Localnicii din Aphidnai, suparati de pierderea scutirii lor de la plata taxelor pentru utilizarea unei portiuni de 500 de metri de autostrada, au ridicat un banner pe care scria: 'Den Plirono' ('Nu voi plati'), informeaza Financial Times in editia de miercuri.
'Suntem o miscare populara nu politica, care are o abordare pro-activa fata cea mai grava criza din Grecia de la al Doilea Razboi Mondial incoace', a declarat Konstantinos Dimitriades, unul dintre fondatorii ''Den Plirono''.
Sustinatorii miscarii refuza sa plateasca taxele de autostrada, iar la Atena calatoresc cu autobuzul si metroul fara bilet, pentru a protesta impotriva unei cresteri 'inechitabile' a tarifelor cu 40%. Pana in prezent, doar unui numar redus de protestatari li s-a cerut sa plateasca amenzi, a spus Dimitriades.
Cresterea opozitiei fata de reforma, irita pietele si alarmeaza partenerii Greciei din zona euro, ai caror lideri se intalnesc la Bruxelles, vineri.
Premierul elen Giorgios Papandreou a acuzat ''Den Plirono'' de faptul ca duce o campanie civila de nesupunere, care vizeaza subminarea reformelor economice convenite in schimbul unui pachet de salvare de la Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI).
Altii spun ca miscarea evidentiaza o oboseala crescanda a reformei, in contextul in care 'troica' - experti din cadrul Comisiei Europene, FMI si Bancii Centrale Europene - fac apel la mai multe masuri fiscale si la o abordare mai dura a reformei structurale.
'Mai mult ca niciodata urmatorii pasi necesita determinarea guvernului, coordonare politica si consensul societatii elene', a afirmat Comisia in ultimul raport al sau privind progresul inregistrat de Grecia.
Sprijinul fata de extinderea ''Den Plirono'' sugereaza ca un consens este greu de realizat. Salariile grecilor au scazut cu o medie de 20% de la lansarea programului de ajutor al UE-FMI in luna mai a anului trecut. Rata somajului a atins un record de 14,8% in luna decembrie. Inflatia s-a situat la 4,9% in luna ianuarie, mai mult decat dublul mediei zonei euro.
Dimitriades a declarat ca demersul urmator al grupului va fi sa rupa facturile la electricitate pe motiv ca tarifele au crescut mai mult decat dublul de la inceperea recesiunii. Serviciul public de electricitate din Grecia, controlat de stat, organizeaza deja plata in rate pentru clientii din cartierele cu venituri mici din Atena, mai degraba decat sa intrerupa furnizarea, potrivit sindicatului din domeniu.
Papandreou este sprijinit de liderii opozitiei in incercarea acestuia de a obtine termeni mai usori de rambursare a imprumutului, la summitul de vineri. Dar atat liderii conservatori cat si cei comunisti au refuzat sa sprijine programul UE-FMI.
'Acest program sugruma economia Greciei. Trebuie renegociat si schimbat radical', a declarat marti liderul conservator Antonis Samaras. 'Masuri si mai rele sunt pe drum, atat de evident incat nu poate exista consens'', a afirmat liderul comunist Aleka Paparriga.
Oboseala reformei pare sa afecteze si guvernul socialist, in contextul in care legislatia privind reformele structurale sufera amanari sau este diluata din cauza opozitiei grupurilor de interese.
Mass-media elene relateaza cu regularitate despre ciocniri la reuniunile cabinetului, care implica ministri de profil inalt ce raspund de punerea in aplicare a reformelor-cheie. 'Exista pericolul ca ministrii sa adopte mentalitatea tipica jumatatii mandatului care duce la declin. Multi din cabinet sunt politicieni de stil vechi deschisi la presiunea din partea unor interese neconditionate', a declarat un analist.
Parlamentul a aprobat un proiect de lege multasteptat care deschide peste 60 de asa-numite profesii ''closed-shop'' (in care angajatorul este de acord sa angajeze numai membri de sindicat iar angajatii trebuie sa ramana membri ai sindicatului pentru a-si pastra locul de munca, n.red). Cu toate acestea, noua lege a fost diluata, permitand unor grupuri puternice, cum ar fi farmacistii si avocatii, sa-si mentina privilegiile in contradictie cu practicile din UE.
'Este dezamagitor deoarece deschiderea acestor profesii este esentiala pentru imbunatatirea competitivitatii pe termen mediu', a declarat Yannis Stournaras, director al think-tank-ului din Atena, IOBE.
Parlamentul urmeaza sa aprobe luna aceasta un proiect de lege ce revizuieste administratia fiscala, pregatit cu asistenta de la expertii FMI. Proiectul prevede infiintarea unui serviciu special pentru a evalua acuzatiile de implicare a unor functionari fiscali in luare de mita si lansarea unui program de trei ani pentru combaterea evaziunii fiscale, care include valori de referinta si obiective masurabile.
http://www.epochtimes-romania.com/news/2011/03/grecia-miscarea-anti-austeritate-den-plirono-castiga-teren---104269